Colegiul Național
Costache Negri
Galați
Colegiul Național
Costache Negri
Galați

Activități

Cele mai recente activități

Școala Altfel | An școlar 2025–2026

Nivel Preșcolar și Primar 

În cadrul programului „Școala Altfel”, elevii din ciclul preșcolar și primar au participat la activități educative și recreative care au transformat școala într-un spațiu al descoperirii și al bucuriei de a învăța. Printre acestea se numără atelierele creative și de literație, activitățile artistice și civice, precum „Ateliere de lucru manual”, „Ateliere de literație”, „Banii se câștigă prin muncă”, „Prietenie, nu violență”, „Clasa cu prietenie” și „Micii bucătari”.

Elevii au fost implicați în activități dedicate tradițiilor de iarnă, precum „Colinde și obiceiuri de iarnă”, „Am plecat să colindăm!”, „Crăciunul în jurul lumii” și „Călătorie în jurul lumii, de Crăciun”, dar și în activități cu impact social și emoțional, cum ar fi „De la inimă la inimă, dăruiește bucurie copiilor” sau „Crăciunul secret”.

Prin aceste experiențe, copiii își dezvoltă creativitatea, empatia, spiritul de echipă și competențele de viață, învățând altfel, cu sens și entuziasm.

 

 

Nivel Gimnazial

Pentru preadolescenți, obiectivele programului ”Școala Altfel” s-au mutat către identitate de grup, gândire critică și justiție socială.

Activitățile artistice și culturale au inclus „Teatru pentru adolescenți: Călătorii prin lumi imaginare”, „Colinde românești”, „Colinde, colinde!”, „Cinema la noi acasă”, precum și ateliere creative precum „Atelier de ornamente pentru brad”, „Creăm felicitări împreună”, „Sărbătoare și culoare… FELICITĂRI” sau „Atelier de turtă dulce și pizza”.

Educația juridică și instituțională, prevenția și siguranța au fost abordate prin activități precum „Copilărie în siguranță”, „Siguranță la școală”, „Parteneri pentru siguranță”, „Stop violenței, stop drogurilor – Împreună pentru un Galați mai sigur”, „Despre justiție și lege”, „Privește spre viitor cu încredere” și „Amprenta mea digitală”.

Elevii au fost implicați în proiecte de voluntariat și acțiuni umanitare, printre care „Dar din inimă”, „Luminează Crăciunul unui copil”, „De la inimă la inimă, dăruiește bucurie copiilor”, dar și în activități de socializare și dezvoltare socio-emoțională precum „Lanțul prieteniei”, „Vreau să fiu prietenos, nu violent!”, „Secret Santa”, „Bucuriile sărbătorilor” și „Magia Crăciunului: Galațiul la pas”.

Prin aceste activități, desfășurate cu sprijinul partenerilor educaționali și instituționali, programul „Școala Altfel” a oferit elevilor experiențe autentice de învățare nonformală, contribuind la formarea unor tineri responsabili, empatici și implicați în viața comunității.

 

 

Nivel liceal

Programul „Școala Altfel” la nivel liceal a fost construit strategic, răspunzând priorităților naționale și nevoilor specifice adolescenților, cu accent pe prevenția comportamentelor de risc, orientarea în carieră și formarea cultural-civică.

În domeniul prevenției, elevii au participat la activități interactive precum „CSE WEEK TIP” (în parteneriat cu Societatea Studenților Mediciniști Galați), „Drogurile – un pericol real”, „Iluzia controlului”, „Stop violenței” și „Aleg nonviolența – lecții din serialul Adolescență coruptă”, care au încurajat asumarea unor decizii responsabile.

Orientarea profesională a fost susținută prin colaborarea cu Universitatea „Dunărea de Jos” Galați, prin activități precum „Nave, inovație și viitor”, vizite la facultăți, ateliere de prim ajutor și workshopuri de tip „Cariera prin ochii părinților”, oferind elevilor repere reale pentru alegerea parcursului educațional.

Dimensiunea culturală și civică a fost valorificată prin proiecte precum „Teatru pentru adolescenți: Călătorii prin lumi imaginare”, „Laboratorul de teatru”, concursul inspirat din „Juvenes Translatores”, precum și prin activități de voluntariat și solidaritate – „Luminează Crăciunul unui copil”, „Crăciunul Generozității”, alături de ateliere creative, colinde și activități „Secret Santa”.

Prin diversitatea activităților, programul a contribuit la formarea unor tineri responsabili, implicați și orientați spre viitor.

Adresăm mulțumiri tuturor partenerilor care au sprijinit desfășurarea programului „Școala Altfel”, contribuind prin profesionalism, implicare și deschidere la formarea elevilor noștri: Universitatea „Dunărea de Jos” Galați (Facultățile de Nave, Medicină, Științe și Teologie), Societatea Studenților Mediciniști Galați, Agenția Naționale Antidrog, Crucii Roșii, IPJ Galați, Judecătoria Galați și ANPC.

De asemenea, apreciem colaborarea cu instituțiile culturale – Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Teatrul Muzical, CMSN Galați, Biblioteca „V.A. Urechia” – precum și implicarea organizațiilor Teach for Romania, Junior Achievement, Asociația Danubiana, Fundația Familia, APCA, a părinților, Bisericii și a agenților economici locali (Orient Pizza, Fotolux).

 „Școala Altfel” devine o experiență educațională valoroasă și relevantă pentru elevii noștri.

Program de prevenire și combatere a violenței ”Împreună prindem curaj!”

🎭 Scena curajului – Împreună pentru respect și empatie

Proiectul educațional „Scena curajului – Împreună pentru respect și empatie” s-a desfășurat în cadrul Programului național „Împreună prindem curaj”, cu sprijinul CJRAE Galați, având ca obiectiv crearea unui climat școlar sigur, incluziv și pozitiv, în care fiecare elev să se simtă respectat, ascultat și sprijinit.

Obiectivele proiectului au vizat:

  • crearea unui climat școlar sigur și primitor;

  • dezvoltarea empatiei și a competențelor socio-emoționale;

  • consolidarea colaborării dintre școală, familie și comunitate;

  • conștientizarea consecințelor comportamentelor agresive.

 

Inițiativa a urmărit dezvoltarea empatiei, a abilităților sociale și emoționale, precum și consolidarea relațiilor dintre elevi, promovând respectul reciproc și cooperarea. Prin participarea directă la activități, elevii au fost transformați din simpli observatori în creatori și agenți activi ai schimbării, capabili să contribuie la construirea unei comunități școlare armonioase.

 

Noaptea Cercetătorilor Europeni 2025

 Sub tema europeană „Știința pentru Terra – Un viitor sustenabil prin responsabilizare”, Colegiul Național „Costache Negri” Galați și-a deschis și anul acesta porțile pentru  evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni ce aduce știința mai aproape de oameni, într-un mod accesibil și prietenos. Astfel în data de 26 septembrie 2025, curtea colegiului s-a transformat într-un adevărat laborator în aer liber, plin de curiozitate, energie și bucuria descoperirii.
De la cei mai mici vizitatori, fascinați de jocuri interactive și demonstrații practice, până la liceeni pasionați de experimente și părinți curioși să afle mai multe despre impactul cercetării, toată comunitatea a avut parte de o seară specială.
Elevii și profesorii colegiului au pregătit cu entuziasm standuri unde vizitatorii au putut: să afle cum funcționează universul prin simulări de astronomie și astrofizică, să descopere importanța sănătății prin ateliere dedicate igienei și primului ajutor, să se implice în experimente științifice care arătau, într-un mod simplu și vizual, fenomene complexe din fizică, chimie și biologie. 
Imaginile surprinse în timpul activităților vorbesc de la sine: ochi curioși, mâini care experimentează, fețe zâmbitoare. Toate arată că știința nu e doar pentru specialiști, ci pentru fiecare dintre noi, atunci când este prezentată cu pasiune și creativitate.


Atmosfera a fost una de sărbătoare a cunoașterii: copiii au pus întrebări, tinerii au explicat concepte cu pasiune, iar adulții au redescoperit cât de fascinantă poate fi știința atunci când este explicată pe înțelesul tuturor.
Unul dintre cele mai frumoase aspecte ale serii a fost interacțiunea dintre generații. Elevii de liceu au devenit pentru câteva ore „profesori” și ghizi în lumea științei, iar vizitatorii de toate vârstele au intrat în joc, experimentând și descoperind alături de ei.
Seara s-a încheiat într-o notă festivă, cu o tombolă cu premii care a adus multe zâmbete și entuziasm. Fiecare participant a avut șansa de a câștiga mici surprize, simbolice, dar pline de bucuria de a fi parte dintr-un eveniment care unește comunitatea.

 

 

Noaptea Cercetătorilor Europeni 2024

Pe 27 septembrie 2024, Colegiul Național „Costache Negri” din Galați a fost gazda unei ediții de succes a evenimentului „Noaptea Cercetătorilor Europeni”. Evenimentul a transformat școala într-un adevărat laborator viu, unde știința a fost adusă mai aproape de elevi, părinți și comunitate.

Timp de câteva ore, curtea și sălile colegiului au găzduit demonstrații științifice, experimente interactive, standuri tematice și ateliere creative, întâlniri cu cercetători și workshop-uri despre inovații care vor modela viitorul. Elevii au fost principalii protagoniști, coordonați de profesori pasionați și sprijiniți de invitați din lumea cercetării și a educației științifice.